Tranzitul zilei de 23 martie a sprijinit din nou aducerea la lumină a unei dinamici transgeneraţionale la workshopul de constelații familiale ✨ „Radiant Alchemy” ✨.

🎁 Grupul a decis ca ultima constelație să fie una colectivă, iar tema aleasă a fost una care a rezonat cu toți participanții și la definirea căreia fiecare și-a adus contribuția.

Intenția de lucru a fost „cel mai mic pas care ne scoate din închisoarea resurselor” 🔓.

Problema recurentă care a aparut în explorarea iniţială era legată de faptul că, deși resurse există suficient cât să „supraviețuim” , nici nu putem afirma „am suficiente cât să mă mișc liber” . Resursele păreau fie gâtuite, fie acumularea lor părea să fie lentă și greoaie 🐢.

Pe parcursul constelației am putut identifica sursa sistemică a acestui blocaj: cele a căror viață a fost pusă mai presus de resurse (femei vândute pentru resurse, pentru zestre) și care au intrat în angajamente/relații restrictive cărora nu le-au putut spune nu  (Tranzitul zilei – 46.6). Întreaga suferință a fost urmată însă și de acțiuni nepotrivite care au dus la pierderea inocenței victimei (Tema zilei 25.6). Toată acea suferință a fost ușor transformată într-o energie de a “lega” resursele pentru a nu mai fi disponibile, care, peste generații, a dus la aceeași suferință ca cea originală.

A devenit evident că resursele sunt adesea ținute captive în dinamici familiale sau sociale , precum căsătorii aranjate sau relații bazate pe interese. O revelație importantă a fost că resursele în sine au fost percepute ca fiind prea încărcate de importanță și că acela nu era locul corect pentru ele, „urcate pe un piedestal” 🏛️.

Odată cu recunoașterea atât a suferinței celor care au fost legați de resurse cât și a contribuției pe care tradițiile legate de asigurarea resurselor au avut-o în a menține continuitatea familiei, resursele au devenit libere să fie disponibile 🔓💡, iar toţi cei prezenti au putut urma pașii constelației.

Fiecare  s-a întors la sfârșit către esenţa sa conectat cu resursele disponibile și scopul corect către care pot fi direcționate.

Bert Hellinger, fondatorul metodei constelațiilor familiale sistemice

Tu ești pe locul corect? 🌌

Photo by Robert Lukeman on Unsplash

„Când datorii neîmplinite își găsesc împlinirea, generațiile viitoare vor fi eliberate.”

Urmareste-ne pe Facebook

Distribuie pe Facebook

Alatura-te grupului de Facebook

Urmareste-ne pe Instagram

Alatura-te grupului de WHATSAPP

WORKSHOPURI PROGRAMATE DE CONSTELATII SISTEMICE

Afla mai mute despre tema fiecarui workshop:

AFLA MAI MULTE DESPRE HUMAN DESIGN si COMANDA Raportul Tipul Tau

Produs digital, livrat în format PDF, in 3-5 zile lucrătoare.