Parenting & Human Design 

   Meet your child true Self!

Produsele destinate copiilor de pe aceastã pagină sunt adecvate pânã în jurul vârstei de 12-14 ani, acestea presupunând (acolo unde este necesar) doar interacţiunea cu părintele. După această perioadă devin mai potrivite produsele pentru adulţi şi, de cele mai multe ori, participarea copilului la propria analiză devine esenţială pentru ca acesta să poată fi susţinut în mod adecvat. Odată cu trecerea în adolescenţă, posibil chiar mai devreme, copilul poate recunoaşte şi urmări propriile teme de condiţionare şi împărtăşirea directă a experienţelor trăite analistului Human Design este un factor care impactează semmnificativ analiza oferită. Dacă te afli într-o astfel de situaţie produsele care te pot interesa se află AICI.

Programare

HUMAN DESIGN

PRIMUL PAS

  • Comandă Raportul Tipul copilului tău sau Raportul Tipului tău.  Vei afla care sunt componentele arhitecturii tale genetice şi elementele de bază ale designului tău.
  • Programează o Analiza individuală. Acesta este analiza graficului individual care îţi explică taote elementele designului, prin interpretarea sintetică a activărilor individuale şi îţi descrie cum să iei decizii corecte.
  • Înscrie-te la cursul care ţi se potriveşte sau la sesiuni individuale specializate.

RAPORT PERSONALIZAT TIPUL COPILULUI TAU

detalii
COMANDĂ

RAPORT PERSONALIZAT TIPUL TAU

detalii
COMANDĂ

Analiza individuală pentru copii 

Nu te-ai decis încă dacă să investesti într-o analiză, cumpără mai întâi Raportul copilului tau .

PROGRAMARE

Această analiză îţi descrie elementele principale ale designului copilului tău, astfel încât să îi poţi susţine unicitatea. Îi vei cunoaşte  

-Tipul şi Strategia , astfel încât să interacţionezi corect cu el

-Procesul decisional corect şi cum anume îl poţi susţine

-Darurile sale genetice, definiţia şi zonele de vulnerabilitate

-Costumul sau genetic (caracteristicile profilului său)

  • COST: 380 RON
  • Durata: 60 de minute

Este recomandată pentru copii sub 12-14 ani. În jur de 14 ani,de obicei apare momentul în care adolescentul ar trebui să participe la propria analiza şi devine mai potrivită Analiza individuală RAVE (adulţi).

Analiza individuală a graficului Rave

Nu te-ai decis încă dacă să investesti într-o analiză, cumpără mai întâi Raportul tau personalizat.

PROGRAMARE

Analizele individuale sunt principalul instrument de introducere în Human Design și în înţelegerea profundă a modului în care ești construit. (Poţi consulta aici toate analizele individuale care pot urma acestei analize)

Folosind informaţiile din analiza individuală îţi vei continua călătoria de auto-cunoaștere mai bine pregătit și mai conștient de provocările pe care le vei întâlni pe drumul tău. Verifică avantajele pe care le poţi avea programând o Analiză Fundaţională cu mine. 

Este analiza fundaţională clasică destinată adulţilor. 

Analiza de fundaţie

Este cea mai importantă Analiză care îţi poate fi oferită, aceasta acoperind informaţiile esenţiale despre tine într-un mod personalizat designului tău. Este primul pas în înţelegerea designului tãu individual, alături de Workshop-ul “Trãieste-ti designul!”, şi precede orice alt tip de analizã în Human Design. Folosind informaţiile din analiza individuală îţi vei începe sau continua călătoria de auto-cunoaștere mai bine pregătit și mai conștient de provocările pe care le vei întâlni pe drumul tău.

*Analiza de fundaţie este una din analizele care presupun cel mai mare efort, cel mai mare volum de muncă şi timp pentru ca eu să mã pot conecta la un nivel profund cu graficul tău. Preţul corect al acestei serviciu este 710 RON. Cu toate acestea, pentru că îmi doresc ca acest serviciu să  poată aduce o contribuţie  în vieţile a cât mai multor oameni meniţi să întâlnească Human Design,  voi încerca să susţin şi să ofer şi preţul redus, cât de mult pot şi este corect pentru energia mea. Poţi astfel alege, atunci când te programezi la această analiza oricare din cele două preţuri consideri că este corect pentru tine .

Analiza presupune minim 7-8 ore de pregătire a unei prezentări personalizate, unice graficului tău, care va acoperi următoarele teme:

  • Mecanica ta corectă, modul corect de interacţionare cu lumea şi de operare, astfel încât sã întâmpini cât mai puţinã rezistenţa (Tipul şi Strategia);
  • Autoritatea decizională (sursa deciziilor corecte) şi cum anume arată procesul decizional corect;
  • Definitia si darurile active din designul tău, precum si profilul tău (costumul genetic) care include partea la care ai acces conştient și cea la care nu ai acces conștient.

Dilemele designului tău şi modul în care mintea va interfera cel mai probabil cu adevărata ta natură (prin condiţionare), forţându-te să iei decizii într-o manieră greşită pentru tine. Analiza te va ajuta să identifici tiparele mentale condiţionate pentru a începe transformarea vieţii tale.

Durată: o sesiune de 90 de minute
Preţ: 710 ron sau 510 Ron
Include:

  • Sesiunea în sala de clasă online sau faţă în faţă
  • Suportul de prezentare
  • Inregistrarea audio a prezentării

În funcţie de designul tău, analiza poate dura 2 sesiuni și maxim 120 minute.

Alegând această analiză beneficiezi de 10% reducere pentru analizele avansate:

  • Revoluţia Solară
  • Analiza relaţională (dacă ai achiziţionat analiza fundaţională cu mine pentru ambele persoane)

programare

 „Tu şi copilul tău” 

Nu te-ai decis încă dacă să investesti într-o analiză, cumpără mai întâi Raportele voastre personalizate.

PROGRAMARE

Coaching Human Design „Tu şi copilul tău”: cum sa iei decizii corecte, cum să fii tu însăţi/însuţi şi să îţi susţii şi copilul să îşi realizeze potenţialul. 

Pachetul include:

  • Analiza individuala RAVE,
  • Analiza individuala pentru copii (un copil)
  • Sumar al dinamicii care apare intre voi

în 2 sesiuni de 90 de minute  pe care le vom programa de comun acord, sau dacă acest lucru nu este posibil vei primi înregistrarea sesiunilor.

Detalii

  • COST: 1090 RON, in care sunt incluse si Rapoartele voastre personalizat – Tipul tau
  • Durata: 2×90 de minute

PROGRAMARE

Această sesiune pleacă de la acele aspecte pe care ai vrea să le îmbunătăţesti sau unde întâmpini dificultăţi în procesul tău de decondiţionare sau in interactiunile cu cei din jur. In cadrul acestor întâlniri putem porni sau nu de la designul tău şi experimentul tău de decondiţionare şi vom folosi diferite instrumente pe care le-am dobândit de-a lungul practicii mele profesionalepentru a deschide calea spre soluţiile care îţi aduc relaxare şi confort .

Cost: 280 RON   Durata: 60 minute

Sesiune 1-1 - Detalii

Această sesiune pleacă de la acele aspecte pe care ai vrea să le îmbunătăţesti sau unde întâmpini dificultăţi în procesul tău de decondiţionare. In cadrul acestor întâlniri putem porni sau nu de la designul tău şi experimentul tău de decondiţionare şi vom folosi diferite instrumente pe care le-am dobândit de-a lungul practicii mele profesionale, inclusiv Human Design, Metoda constelaţiilor sistemice, tehnici de vizualizare şi reprezentare, pentru a deschide calea spre soluţiile care îţi aduc relaxare şi confort .

*În cazul în care doreşti prelungirea unei sesiuni, ora suplimentară costă 150 ron.

% reducere de 10% pentru abonament de 4 sesiuni

Poţi folosi aceste sesiuni fie pentru

– a aborda teme specifice identificate în Analiza ta fundaţională sau în experimentul tău

– a discuta cum aplici concret Strategia şi Autoritatea în viaţa de zi cu zi

– sesiuni de sacral, dacă eşti Generator

– a  identifica acele zone de rezistenţă interioară care te împiedică să îţi foloseşti Strategia şi Autoritatea

– a identifica şi lucra asupa tiparelor repetitive care îţi impactează viaţa ( acele situaţii în care te tot regăseşti şi unde te simţi lipsit de putere)

Durată: 60 de minute
Preţ: 280 Ron
Include:

  • Sesiunea fata in fata sau în sala de clasă online
  • Inregistrarea  sesiunii (la alegerea ta)
Cerinţe iniţiale:
Nu exista cerinte initiale. Daca alegi sa folosesti ca subiect experimentul tau de deconditionare, atunci este recomandata anterior o Analiză de fundaţie. 
Dacă alegi un abonament de 4 sesiuni poti beneficia de o reducere de 10%
programare

ABONAMENT de 4 sesiuni

Aceaste sesiuni pleacă de la acele aspecte pe care ai vrea să le îmbunătăţesti sau unde întâmpini dificultăţi în procesul tău de decondiţionare. In cadrul acestor întâlniri putem porni sau nu de la designul tău şi experimentul tău de decondiţionare şi vom folosi diferite instrumente pe care le-am dobândit de-a lungul practicii mele profesionale, inclusiv Human Design, Metoda constelaţiilor sistemice, tehnici de vizualizare şi reprezentare, pentru a deschide calea spre soluţiile care îţi aduc relaxare şi confort .

Abonamentul de 4 şedinţe îţi oferă avantajul de a avea ora ta de coaching rezervata la un interval regulat  care te sprijină constant în procesul tău de decondiţionare. Frecvenţa recomandată a acestor sesiuni este o dată la 2 săptămâni.

Astfel ai destul timp să poţi observa mai bine cum apar/se modifică în viaţa ta aspectele asupra cărora ne-am aplecat, să identifici puncte sensibile sau alte aspecte care iti creeaza dificultati.

Continuitatea procesului de coaching permite abordarea mai profundă a temelor designului tău şi posibilitatea de a potrivi mai bine sprijinul pe care ti-l ofer cu etapa în care te afli pe drumul de descoperire a naturii tale adevărate.

Poţi folosi aceste sesiuni fie pentru:

– a aborda teme specifice identificate în Analiza ta fundaţională sau în experimentul tău

– a discuta cum aplici concret Strategia şi Autoritatea în viaţa de zi cu zi

– sesiuni de sacral, dacă eşti Generator

– a  identifica acele zone de rezistenţă interioară care te împiedică să îţi foloseşti Strategia şi Autoritatea

– a identifica şi lucra asupa tiparelor repetitive care îţi impactează viaţa ( acele situaţii în care te tot regăseşti şi unde te simţi lipsit de putere)

*În cazul în care doreşti prelungirea unei sesiuni, ora suplimentară costă 150 ron.

Durată: 4 sesiuni de 60 de minute, o dată la 2 săptămâni (recomandat)
Preţ: 1000 Ron (redus de la 1120ron)

Pentru a beneficia de reducere plata sesiunilor se face in avans.

Include:

  • Sesiunea fata in fata sau  online
  • Inregistrarea audio  (la alegerea ta)
Cerinţe iniţiale:
Nu exista cerinte initiale. Daca alegi sa folosesti ca subiect experimentul tau de deconditionare, atunci este recomandata anterior o Analiză de fundaţie.
Costul acestui pachet este redus cu 10% fata de costul a 4 sesiuni individuale
programare

Rapoarte personalizate 

Tipul copilului tău

  • COST: 80 RON
COMANDA

Ce este si ce contine

  • Acest raport personalizat (generat manual) conţine elementele principale ale designului copilului tău şi îţi oferă o imagine a tipului său. 

    Există în Human Design 4 TIPURI DE ARHITECTURI GENETICE, pe care este esenţial să le cunoaştem pentru a putea interacţiona corect cu copiii noştri.

    Acest raport poate fi primul pas în a înţelege designul copilului tău şi poate fi un suport excelent pentru Analiza individuală pentru copii

    • COST: 63 RON, 10 pagini
    • Livrat digital in format .pdf

Acest raport este adecvat până în jurul vârstei de 12-14 ani, după această vârstă putând fi mai potrivite produsele pentru adulţi.

Raportul tău Human Design

  • COST: 80 RON
COMANDA

Ce este si ce contine

  • Acesta este un raport personalizat în care sunt identificate elementele designului individual şi descrierea Tipului, Strategiei, Aurei şi Autoritaţii decizionale prezente în această arhitectură genetică.

    Raportul este un suport excelent pentru Analiza individuală RAVE (analiza fundaţională), oferind informaţii care pot fi revizitate de ori de câte ori este nevoie in experimentul Human Design.

    Acest raport poate fi primul pas pentru cineva care doreşte să afle mai multe despre Human Design şi despre designul său şi este un cadou util pe care ţi-l poţi oferi ţie sau îl poţi oferi celor dragi.

    • COST: 80 RON
    • Livrat digital in format .pdf

Workshopuri

DETALII si inscrieri

TIPURILE IN HUMAN DESIGN

Human Design descrie 4 tipuri fundamentale şi 4 strategii simple de interacţiune care decurg din designul genetic.

Acestea sunt legile care stau la baza interactiunilor sănătoase şi pe care orice părinte ar trebui să le cunoască pentru a-şi susţine copilul să înflorească.

  • Durată: 4 săptămâni (1 workshop/săptămână)
  • Urmatorul curs: ONLINE, 9-30 iunie 2022 (marţi de la 18:00-19:00)
  • Locurile sunt limitate.

VEZI AICI TOATE ANALIZELE HUMAN DESIGN

VEZI AICI TOATE EVENIMENTELE HUMAN DESIGN

Dreptul de folosinţa al Sistemului Human Design

certified-pro-transparent

Există persoane care utilizează Sistemul Human Design deşi nu sunt recunoscute legal de către Jovian Archive (deţinătorul drepturilor de proprietate intelectualã) şi nici nu sunt certificate de către IHDS (autoritatea de certificare profesională).

Pentru a beneficia de cea mai bună experientă posibilă şi pentru a verifica dacă un analist sau un profesor este autorizat, utilizaţi link-ul următor: IHDS Certified Professionals


Îţi știi data nașterii?

Vizualizează graficul tău introducându-ţi datele aici:

Data nașterii este elementul esential pentru orice serviciu Human Design. Dacă nu sunteţi siguri de exactitatea ei, în cele mai multe cazuri este recomandată realizarea unei rectificări a acesteia.

Privacy Settings
We use cookies to enhance your experience while using our website. If you are using our Services via a browser you can restrict, block or remove cookies through your web browser settings. We also use content and scripts from third parties that may use tracking technologies. You can selectively provide your consent below to allow such third party embeds. For complete information about the cookies we use, data we collect and how we process them, please check our Privacy Policy
Youtube
Consent to display content from Youtube
Vimeo
Consent to display content from Vimeo
Google Maps
Consent to display content from Google