De multe ori mă simt ca o moară stricată când tot repet cnad vine vorba de Human design: “strategia şi autoritatea… strategia şi autoritatea… strategia şi autoritatea” şi probabil că dacă nu ar fi existat capacitatea de a insista şi de a persista acumulată în toate activările individualiste din designul meu, renunţam de mult.

In HUman design, strategia este modul corect de a interacţiona cu celălalt şi cu viaţa însăşi, iar autoritatea decizională este sursa deciziilor corecte specifică fiecăruia dintre noi.

Pare atât de simplu şi de neofertant, încât cel mai adesea este complet ignorată şi de cei care cred ca se află de mult în experiment şi au avansat în decondiţionare doar pentru că, deh, au trecut ani de cand s-au imprietenit cu sistemul Human Design.

Cea mai mare capcană este “să ne concentrăm pe definiţie”.   Nu-i aşa că mintea este cea mai isteaţă şi vicleană unealtă care ni s-a dat?

Oh, da, da, să ne concentrăm pe definiţie în speranţă că dacă reuşim cumva să o înţelegem (la nivel mental bineînţeles),  o să o şi trăim (tot de la nivel mental, sau măcar ne putem minţi pe noi că o trăim). Şi dacă trăim definiţia, atunci poate reuşim să ajungem şi la strategia şi autoritate ca rezultat, că efortul este prea mare invers.

Oricât de mult îmi place statistica si să gândesc în probabilităţi, îndrăznesc să spun: Să incerci să te “concentrezi “pe definiţie ca să te poţi conecta cu strategia şi autoritatea in experimentul Human Design, înseamnă ZERO ŞANSE DE REUŞITĂ! ZERO!

Cele două chiar nu sunt interschimbabile.

Fără strategie şi autoritate, totul este distorsionat, inclusiv informaţiile primite de minte şi modul în care le procesează.

Vei putea să îi oferi minţii posibilitatea de a-ţi înţelege definiţia, doar când mai întâi ţi-ai urmat strategia şi autoritatea.

Şi n-am nici ce mai micã intenţie să vă conving, pentru că ştiu cã pentru fiecare vine, sau nu, momentul potrivit la care poate observa cum o decizie corectă i-a permis să trăiască măcar timp de câteva clipe autentic şi, uau!, ce surpriză: definiţia exprimată în lume arată atât de diferit de orice concept mental formulat, oricât de exersaţi intelectuali aţi fi. Este acel: “nu m-aş fi gândit în viaţa mea că …(poarta, linia, etc) ..   poate să însemne asta!”

Şi atunci ce poate aduce concentrarea pe definiţie în procesul de decondiţionare din Human Design?

O condiţionare mult mai perversă, în care vă justificaţi tot not-selful, toată inautenticitatea printr-un concept mental mult mai viclean elaborat de minte. Din această condiţionare este mult, muuult, mai greu de scăpat.

Şi,  dacă eşti cinstit cu tine, observi că încă ceva este nepotrivit în viaţa ta, definiţia ta minunată tot pare să nu se potrivească perfect, tu nu pari să fii în locul perfect pentru tine , pentru că mintea te-a păcălit să incepi un fals proces de decondiţionare.

Există însă o soluţie şi nu ai cum să sari peste acest pas:

“Dacă îţi trăieşti Strategia totul începe să se potrivească”  spuen fondatorul Human Design, RA URU HU

🤔✴Ce ziceţi de un webinar gratuit despre Definiţie şi deconditionare?

Imagine de 0fjd125gk87 de la Pixabay

Urmareste-ne pe Facebook

Distribuie pe Facebook

Alatura-te grupului de Facebook

Urmareste-ne pe Instagram

Aboneaza-te

COMANDA Raportul Tipul Tau

Produs digital, livrat în format PDF, in 3-5 zile lucrătoare.

INSCRIERI in FEBRUARIE

INSCRIE-TE GRATUIT la urmatorul webinar