De la apartenenţă la izgonirea din Rai. Retrospectiva RAVE 24 februarie -18 martie 2022 - Human Design - Liliana Lutu-Coraci - Human Design

După ce am luat aceastã pauză de la a înregistra tranzitele Saptămânii Rave, azi nu voi vorbi, ci voi scrie, pentru că nu vreau să mă ascultaţi, ci să citiţi printre rânduri, să vă citiţi pe voi, să vă cerneţi experienţele ultimelor 4 săptămâni RAVE prin sita celor de mai jos (îti muţumesc M pentru că m-ai intrebat şi mi-ai reiniţiat sacralul).

Sensibilitatea de a conştientiza de ce anume să ne lăsăm conduşi când apare criza

În aceste zile avem posibilitatea maturizării emoţionale că să putem susţine iniţierea care ne întoarce către iubirea universală şi este, deasemenea, momentul unei treceri majore a lui Neptun spre o energie care poate crea foarte multă distrugere, dacă nu ne învăţăm lecţiile trecutului.

Pentru fiecare vine un moment în care retrospectiva este esenţială, când este momentul potrivit să ne uităm mai degrabă în urmă, în loc să stăm cu ochii îndreptaţi spre ce ne aşteptăm să urmeze, pentru că exact acolo vom fi afectaţi în perioada următorilor muuulţi ani şi, apoi, judecaţi şi discipinaţi pentru aşteptările pe care le avem.

Tranzitele sunt chei spre locasurile noastre interioare

Toată această mişcare universală, această succesiune de teme pe care o aduc tranzitele ne impactează pe toţi.

Aceste energii sunt menite sa distileze şi să ne dea acces la informaţii din noi. Nu sunt menite să devină mereu şi un impuls spre acţiune, ci doar dacă este corect prin prisma propriei Strategii şi Autorităţi.

Sunt chei care ne dau acces la informaţii şi cu cât suntem mai deschişi spre a le observa, cu atât ne va fi mai uşor sa le transformăm în resurse de vindecare interioară, care pot duce la expansiune.

Fiecare moment pe care îl trăim aici este un moment de decizie, inclusiv decizia de a nu acţiona, ceea ce înseamnă ca fiecare acţiune sau inacţiune ne defineşte viaţa.

Ultima săptămâna RAVE (13-18 martie) a fost despre criza care poată să apară atunci când dispare şansa ca lucrurile să se mai întâmple în modul aşteptat de noi. Voi detalia imediat, dar, mai întâi, vreau să vă întorc, în urmă cu 4 săptămâni pe data de 24 februarie 2022. Este o dată căreia îi putem asocia multe semnificaţii în realitatea noastră din vecinătatea graniţelor noastre, semnificaţii ce se extend dincolo de limitele acestor rânduri.

Apartenenta la comunitate, parte a spiritualitatii noastre

Pe acea data începea săptămâna RAVE marcata de trecerea Soarelui în poarta 37 Poarta Familiei. Prietenie, echilibrat de energia Pământului care se afla în 40 Poarta singurătăţii. Izbavire, definind Canalul comunităţii (40-37 Canalul comunităţii fiind unul din cele 3 canale definite prin porţi opuse geometric în Mandala).

Una din trăsăturile fundamentale ale omenirii este nevoia de apartenenţă, nevoia de a fi parte a unei comunităţi care ne susţine material şi emoţional, şi această energie, parte a mişcării universale de cel puţin două ori pe an, a fost tem asăptămânii.

Este energia care ne dă acces la informaţii despre apartenenţa noastră, despre drepturile şi obligaţiile care decurg din apartenenţă, despre sacrificiile şi munca ce trebuie depuse pentru a menţine armonia şi relaţiile de sprijin reciproc.

Suntem aici să aparţinem unei comunităţi. Suntem aici să fim sprijiniţi şi să avem acces la resursele ei. Apartenenţa înseamnă incluziune şi unificare.

Cât timp eşti parte din mine şi eu din tine, interesele tale sunt şi interesele mele, bunăstarea mea înseamnă şi bunăstarea ta. Când includem, formăm un întreg şi avem acces la toate resursele acestuia. Incluziunea este bazată pe nevoi şi pe sensibilitatea faţă de nevoile celuilalt. Această sensibilitate faţă de ceilalţi membrii ai comunitatii noastre şi capacitatea de a ne asuma responsabilităţi, de a furniza resurse şi sprijin pentru aceştia, sunt singurele căi de acces, formează puntea mistică către iniţierea şi trezirea spirituală (19-49 şi 37-40 sunt două din cele patru canale ale Căii mistice în Human Design).

37 Poarta Prieteniei. Familia * Manifestarea macro- şi micro-cosmică a naturii organice a comunităţilor. –– 40 Poarta singurătăţii. Izbavire * Punctul de tranziţie între zbatere şi eliberare

Experienţa noastră mistică are la baza ei incluziunea, apartenenţa, sensibilitatea, loialitatea (energia sacrificiului este tot aici), teritorialitatea şi DEFERENŢA totală, PARTIALITATEA TOTALA faţă de întreg.

Vreţi să vedeţi unde găsiţi spiritualitate, în cine? Căutaţi toate cele de mai sus.

Aici apare posibilitatea evoluţiei noastre, posibilitatea de a progresa spiritual. Cu cât inaintăm pe calea spiritual, cu atât creşte capacitatea noastră de incluziune şi se extinde comunitatea căreia îi suntem loiali. Se extinde până când include TOTUL, până când nimic nu ne mai separă, până când toate resursele ne sunt accesibile pentru că toţi fac parte din acelaşi întreg, până când devenim conştienti de dragostea şi devoţiunea (37.6) faţă de fiecare si faţă de tot, pentru că totul este o expresie a noastră, totul este parte din noi. Ceea ce ne îndreaptă spre iubire şi devoţiune este apropierea şi sensibilitatea faţa de tot şi toate.

Neutralitatea, aşa zisa “imparţialitate”, care este atât de greşit asociată de unii evoluţiei spirituale, este ceea ce ne separă şi de unii şi de alţii, ne face să ne îndepărtăm de ei, să îi excludem deopotrivă şi ne face insensibili la nevoile lor, ne face neloiali, ne izolează şi ne lipseşte de IUBIREşi de resurse.

Apartenenţa şi iubirea sunt unul şi acelaşi lucru şi în separare ele nu mai există.

Separarea ne rupe în interior şi ne fragmentează, pentru că tot ce ne înconjoară este parte şi din noi. Ne lipseşte astfel de accesul la resursele pe care le aveau acele părţi, ne face orbi, nesiguri, lipsiţi de putere pentru că am decis să respingem părţi din noi, atunci când am decis că nu luăm parte la nimic.

Neutralitatea este cea mai mare iluzie a minţii. Neutralitatea ne separa. Neutralitatea ne lipseşte de sensibilitate, iubire şi resurse.

Decizia de a ne separa este, de fapt, decizia de a ne asuma iluzia că ceea ce există în jur, nu are legătură cu noi. Apartenenţa vine cu obligaţii şi, pentru că funcţionăm incorect, acestea pot fi dezechilibrate, energizate destabilizant de frica dispariţiei comunităţii dacă nu ne asumăm anumite roluri şi să lase răni nevindecate încă din copilărie. La baza impulsului de neutralitate stă această frica de a-ţi asuma un rol. Neutralitatea este alimentată de frica care nu ne ajută, de panica inconştientă ca nu suntem făcuti pentru anumite roluri.

Observaţi-vă impulsul spre neutralitate şi este posibil să descoperiţi o rană pentru care acum există posibilitatea vindecării. Neutralitata faţă de ce? Ce simţi/crezi că se întâmplă dacă îţi vei pierde neutralitatea?

Vindecarea vă va aduce conectare, sentimentul că faceţi parte dintr-o comunitate, iubire, resurse şi, desigur, anumite roluri pe care să vi le asumaţi, corect de aceasta dată.

Fără sensibilitate, fără comunitate, nu există evoluţie spirituală. Şi acea săptămână care a început pe 24 februarie, ne-a învăţat despre Manifestarea macro- şi micro-cosmică a naturii organice a comunităţilor , despre faptul că oglindim în orice moment în interior exteriorul şi invers, ne-a învăţat despre ce este apartenenţa şi afectivitatea care începe cu Mama/Tatăl şi îsi lărgeşte orizontul către Dragostea a ceva mai extins decât ce paote fi acoperit prin relaţiile noastre de zi cu zi.

În fiecare comunitate rămân şi nevoi individuale nesatisfăcute şi atunci suntem împinşi spre îndoială, spre a încerca să găsim un raspuns pentru a ni le securiza sau satisfice pe viitor

Între scepticism şi speranţă

În săptămâna RAVE 2 -7 martie 2022, frica asumarii/neasumării rolurile tradiţionale a fost lăsată în urmă, doar pentru a scormoni acum şi a fi presaţi de declansatorii anxietătii pe care o aduce lipsa unui răspuns logic care să ne spulbere dubiile.

63 Poarta îndoielii. Dupa finalizare
* În spirala vieţii, toate sfârşiturile sunt începuturi –-
64 Poarta Confuziei.Înainte de finalizare *
Tranziţia, la fel ca şi naşterea, necesită o putere determinată pentru a o realiza.

Presiunea de a pune la îndoială, de a căta logica lucrurilor, de a găsi un tipar acceptabil social, care să servească drepturile şi libertăţile omului este continuă. Fiecare răspuns naşte o nouă întrebare, o nouă îndoială, “este bine? Este rău?”. “Ce este rezonabil, ce este nerezonabil? Care este răspunsul acceptabil corect care poate fi justificat, care poate fi validat de practică, care ne permite să găsim o slouţie mai bună decât au făcut-o înaintaşii noştri ca să ne securizăm viitorul?” Şi Mintea spune:” Mâine, până maine murim cu toţii! Azi, azi, am nevoie! Degeaba vine o comisie/o organizaţie/comitetul luna viitoare, eu am nevoie acum, vreau o soluţie pentru acum, vreau garanţii acum!”

Dacă răspunsul nu rezolvă problema, situaţia poate deveni extrem de deprimantă şi haotică, pentru că este cumplit să trăieşti plin de îndoială, dar soluţia nu este nici să devii orbit de credinţă … echilibrul este cel care ne salvează în spirala vietii, acele fracţiuni de secunde în care găsim echilibru.

Echilibrul vine din lecţiile trecutului, pentru că suspiciunea şi presiunea de a pune întrebările corecte sunt extrase din rezolvarea confuziei trecutului, din sensul, semnificaţia şi speranţa pe care le putem desprinde din experienţele noastre individuale şi colective si pe care le arhivăm ca parte a istoriei noastre.

Agitaţia extremă, pe care poate ati observat-o atunci, de a pune totul la îndoiala, a estompat brusc tema apartenenţei (cu ei? Sau cu noi?) şi întrebări din ce în cei mai multe au iesit la suprafaţă, copleşind cu dubiile şi îndoiala pe care le aduc vieţile multora.

Care este zona unde ai manifestat cea mai mare anxietate? Faţă de ce? Există vreun raspuns care ar fi putut potoli această preocupare sau nici unul nu ar fi fost acceptabil şi anxietatea este inutilă? Care este acel raspuns şi ce nevoie îţi arată el?

Avem nevoie de echilbrul dintre îndoială şi confuzie şi avem nevoie să le păstram în limite rezonabile. Putem face acest lucru când funcţionăm corect şi când ne vindecăm rănile care ne-au făcut să credem ca ordinea şi siguranţa ne sunt inaccesibile.

Şi am fost purtaţi în acea săptămâna RAVE dinspre 63.1 Stapânirea de sine care trebuie învăţată atunci când apare scepticismul spre 63.6 Nostalgia că lucrurile păreau să meargă mai bine în trecut şi că poate răspunsul se află acolo pentru că acum lucrurile nu par să funcţioneze.

Suveranitatea deschiderii de a asculta

Şi astfel trecem către o temă puternic încărcată emoţional, posibilitatea de a fi deschis către celălalt, de a şti cum să-l asculţi. A şti să interacţionezi social înseamnă să ştii cum să acorzi şi să captezi atenţia celuilalt. Doar atunci apare posibilitatea de a stăpâni interacţiunea şi de a-l impacta şi schimba pe celalălt prin emoţia transmisă.

Când ştim sensul trecutului ştim şi la ce să acordăm importanţă în prezent . Ştim ce să ascultăm şi pe cine să ascultăm si acest lucru transformă modul in care interacţionăm, la modul profund.

Interacţiunea corectă şi împuternicirea în prezent sunt legate indisolubil şi sunt echilibrate de ceea ce realizăm despre trecut.

Nu am înteles nimic, nu o să ştim la ce să fim atenţi şi ne vom simţi oprimaţi şi izolaţi. A realiza ce nu trebuie să se mai întâmple direcţionează atenţia noastră şi deschide posibilitatea schimbării.

Aceasta a fost tema săptămânii şi ea a fost amplificată de faptul că Neptun a părăsit poarta 22 pe 7 martie.

Timp de aproape trei ani nu am avut acces la modul în care interacţiunea socială a fost profund transformată spiritual.

Când toate limitările aduse de Neptun în interacţiunile noastre au fost ridicate (interesant cum au fost ridicate restricţii începând cu 8 martie), de-abia din acel moment putem începe să vedem care a fost cu adevărat schimbarea survenită. Tot ceea ce am putut percepe despre limitările pe care le-am trait a fost o iluzie şi lupta cu Neptun, a celor care aţi decis să scormoniţi unde nu poate fi scormonit, a dus spre decepţie, deziluzie, căutarea teoriilor conspiraţiei şi susceptibilitatea la propaganda, în încercarea de a explica o transformare la care nu ne-a fost permis accesul.

Rezultatele acestei perioade vor fi vizibile de-abia de-acum încolo, dar ce trebuie să conştientizăm este că aceste schimbari sunt esenţiale evoluţiei noastre şi esenţiale generaţiei născute acum.

Nu există mers înapoi, ci doar înainte şi nu există întoarcere în această mişcare universala, chiar dacă trecutul pare uneori să se repete. Este vorba despre alt timp, alt loc, altă experienţă şi altă trăire care aduce cu ea o nouă realizare.

Nu vom mai interacţiona vreodată la fel şi aceasta este iluzia pe care a spulberat-o Neptun.

Mesajele cărora suntem dispuşi să le acordăm atenţie, capacitatea de a asculta şi de a discerne emoţional cine sau ce ne captează atenţia este alegerea care determină schimbare ce poate fi adusă sau nu în lume.

Ii putem impacta doar pe cei pe care suntem deschişi să-i ascultăm.

22 Poarta deschiderii. Graţie * O trăsătură de conduită care se pretează cel mai bine situaţiilor lumeşti si triviale.
–-
47Poarta realizării. Oprimare * Stare adversă şi restrictivă, ca urmare a slăbiciunii interioare, a puterii exterioare sau a amândurora

Doar că această deschidere este ocazională şi, ceea ce vedem mult mai des, este lipsa de deschidere “Nu mai suport să ascult, mă enervează ce spune, mă enerveaza tonul, mă enervează tot!”. Apare furia pentru că presupui deja că cel din faţa ta vrea să-ţi spună exact ce nu vrei tu să auzi şi singura soluţie este cenzura prin închiderea uşii.

Cine te-a ascultat şi pe cine ai ascultat? Pe cine nu ai mai ascultat? Cine nu a suportat să te mai asculte?

Este un joc primejdios acela în care ţi se pare că interacţiunea nu este posibilă: “oricum nu vor să asculte”, “mereu aceleaşi tâmpenii acasă, la serviciu, pe facebook”. Este o situaţie lose- lose de “e clar ca nimănui nu-i pasă, nici mie nu-mi mai pasă” pentru că intercaţiunile în care ai intrat nu au fost cele care să merite şi generalizezi, în mod eronat, rezultatul lor.

Ironia este că atunci când suntem cei mai oprimaţi (47), devenim şi cei mai dispuşi să ascultăm (22) şi să ne punem pe locul doi (intâi asculţi şi apoi vei fi ascultat).

Pentru că am călatorit dinspre 22.1“Clasa a IIa” spre 22.6 “Maturitatea” de a deveni lideri în interacţiune ca urmare a experienţei sociale, ne uităm înspre ceea ce ne poate ajuta: rezistenţa la criză.

Şi Neptun ne va conduce în profunzimile abisale ale Crizei, aşternând iluzia a ceea ce nu poate fi cu adevărat pătruns. Crizele nu vor fi ceea ce par şi Neptun va pune la încercare capacitatea noastră de a accepta că în acest corp NU PUTEM CONTROLA MERSUL EXPERIENTELOR prin care trecem. Putem doar să fim şi să lăsam viaţa sa fie ceea ce este şi să traim ceea ce ne aduce.

Mărul cunoaşterii şi declanşarea crizei

13-18 martie 2022 este ultima săptămana RAVE (dintre cele 4) care zgândăreşte surse de informaţii ce duc la Evoluţia Conştiinţei şi a minţii. Este ultima săpămână dominată de divinitatea Mitra şi prima săptămână în care Neptun devine stăpân al crizei umbrind soarele in această Poartă 36 Poarta Crizei. Întunecarea luminii.

Ultima oară în care Neptun a împărăţit aceasta energie a fost ianuarie(15) 1859 – februarie 1861. Istoria noastră pe aceste locuri urma să devină din acea perioadăcunoscută drept istoria României şi era rezultatul unei perioade zbuciumate dominate de răboiul ruso-turc, războiul din Crimeea, semnarea Tratatului de la Paris, care a evidenţiat clivajul deja existent între vest (aliat cu Imperiul Otoman) şi est. Cum nu sunt istoric vă las mai jos un extras despre Războiul Crimeei:

Mărul cunoaşterii şi declanşarea crizei

Ultima oară cand Neptun a împărăţit aceasta energie a fost ianuarie(15) 1859 – februarie 1861. Istoria noastră pe aceste locuri urma să devină din acea perioadăcunoscută drept istoria României şi era rezultatul unei perioade zbuciumate dominate de răboiul ruso-turc, războiul din Crimeea, semnarea Tratatului de la Paris, care a evidenţiat clivajul deja existent între vest (aliat cu Imperiul Otoman) şi est. Cum nu sunt istoric vă las un extras despre Războiul Crimeei.

„Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase^[1] pe continent, primul conflict la declanșarea căruia presa și opinia publică occidentală a jucat un rol semnificativ,^[2] și care, în același timp, a fost raportat prompt opiniei publice occidentale prin noile mijloace de comunicare (telegraf, presă scrisă, jurnalism independent (‘free-lance’); în aceeași notă a premierelor, războiul Crimeii este considerat a fi cel dintâi război total.^[3], care a afectat în mod tragic populația civilă expusă la curățire etnică și abuzuri gen viol^[4][5]; în același timp, se incearcă oprirea expansiunii ^[6] Rusiei în zona Mării Negre .” (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Crimeii)

36 Poarta crizei. Întunecarea luminii este acel moment în care realizăm că lucrurile nu se întâmplă aşa cum ne aşteptam şi acest lucru poate fi extrem de destabilizant. Apar mereu conflictele şi fricţiunile care creează posibilitatea de manifestare a schimbăriişi posibil a progresului, pentru că într-un mod sau altul lucrurile progresează, se termină, fie că rezultatul final este încurajator sau descurajant.

Cea mai sigură cale spre schimbare şi proges este criza şi fricţiunile care nu ne lasă de ales decât să trecem prin ceea ce ni se întâmplă, să renunţăm la aşteptări, să trăim, să simţim, să vedem întunericul din care o să apară lumina.

Acest echilibru dintre criză şi intimitate, dat de opoziţia Soare-Pământ este un dat: crizele ne afectează mereu intimitatea, pot aduce conflict şi maturizarea emoţională adusă de experienţă restabileşte sau nu deschiderea către celălalt.

Când Adam şi Eva au muşcat din mărul cunoaşterii n-au avut habar ce vor dezlănţui. Această săptămână ne vorbeşte de momentul în care şi-au dat seama că nu există cale de întoarcere şi despre cât de lipsiţi de experienţă s-au simţtit. Dacă vreţi să ducem povestea mai departe, după disperarea iniţială, doar încercaţi să vă imaginaţi ce fel de conflicte le-au tulburat intimitatea şi ce-o fi fost la gura unuia şi a celuilalt, în acele momente de întunecare.

Cert este că singura cale spre maturizare este prin experienţa.

Însă experienţa începe cu lipsa de experienţa care este însoţită de frica copleşitoare că nu o ă facem faţă emoţional situaţiei în care ne aflăm. Cea mai mare aventură în cunoaştere este să ne abandonăm limitărilor formei, pentru că decizia de a ne întrupa este decizia de a “muşca din măr” şi criza are ca sursă setea de cunoaştere şi foamea de experienţă.

Adam si Eva- Albrecht Durer
36 Poarta Crizei. Întunecarea luminii * Regula ciclurilor, în care declinul este o faza naturală, dar care nu este de durată.
6 Poarta Frecării. Conflict * Componenta fundamentală a progresului. Legea că nu poate exista creştere fără frecare.

Faptul că aşteptările noastre nu se confirmă nu este rău, nu este bun, doar deschide posibilitatea unei experienţe noi pe care să o trăim şi care va contribui la construirea talentului noustru experiential.

Unde a trebuit să abandonaţi aşteptări? Unde a apărut deznădejde care vă face să vă închideţi faţă de ceilalţi? Unde vă este testată încrederea în viaţa şi în ceea ce nu poate fi controlat?

Nu numai că nu poate fi controlat, dar Neptun vă spune că nu poate fi nici cunoscut cu adevărat pentru că accesul nostrum este limitat. Este o iluzie a crizei care vă va parea altceva decât este, iar posibilitatea evoluţiei spirituale vine din a trăi fără a încerca să o explicăm.

Neptun alimentează în Not-self conspiraţionismul, pentru că cel mai greu ne este ca oameni să înţelegem că nu avem acces la orice, aşa că dacă nu avem acces, din vanitatea care ne este specifică, vom căută să credem că alţi oameni ne ascund informaţii. Să credem că există lucruri mai mari decât noi ar însemna să ne recunoaştem propriile limitări ale formei (ale conştiinţei întrupate).

Dacă am fost răniţi şi suferinţa a fost prea mare, încrederea noastră în viaţă şi în noi începe să atârne de un fir şi ne vom agăţa de orice şi de oricine, căutând profeţi falşi care simţim că ne redau putere, oferindu-ne o imagine iluzorie a unui duşman inexistent care ne restricţionează accesul la informaţii legate de sursa crizei.

E mai uşor să crezi că te lupţi cu un om, să te lupţi cu o iluzie, decât să accepţi că ceea ce traieşti este doar viaţa cu speranţa şi deznădejdea pe care le aduce, pentru că ştim în adâncul fiinţei noastre că în faţa vieţii poţi doar capitula.

Ce să fi făcut Adam şi Eva, să nu muşte din măr? Să nu fi simţit dorinţă, să nu fi avut speranţă?

Eu, una, nu aş renunţa la nici-o secundă din ceea ce am simţit, la nici o picătură de cunoaştere pe care am dobândit-o, la nici o rază de lumină care se naşte din trecut, la nici unul din demonii care apar în întuneric. Cu cât sunt mai mulţi, cu atât ştiu că am mers mai departe şi ceea ce se întâmplă pentru noi toţi, cu timpul, este că deznădejdea este din ce în ce mai mult transformată de speranţă, de speranţa că vom reuşi să simţim tot ceea ce putem simţi si vom atinge potenţialul maxim al acestei forme, înainte să-i vină sorocul.

Există un singur păcat, să ne lăsăm sufletul să moară pentru că alegem apatia. Nu exista evoluţie şi progres, fără criză, iar criza este doar lipsa de experienţă, pentru că nu ştii până nu simţi.

Tot ceea ce ce putem să facem este să simţim şi să învăţăm să renunţăm la aşteptări pentru că ceea ce se întâmplă nu este ceea ce pare. Fără aşteptări putem vedea viaţa aşa cum este şi să rămănem deschişi şi prezenţi.

Criza este în jurul nostru (intretinută de Neptun până în februarie 2025 şi apoi de Saturn pană în 28.01.2026), nu într-o altă realitate iluzorie chiar dacă nu avem acces la toate informaţiile despre ea. Pentru a putea simţi, nu trebuie să ştim ce şi de ce, iar dacă ne dam voie sa simţim vom acumula cunoaşterea şi experienţa care le poate fi de folos cândva celor care vin în urma noastră.