Cameleonul de business BG5. Ce scoate la suprafaţã mediul profesional?

Fiecare dintre noi este înzestrat cu anumite trăsături genetice care reprezintă fundaţia a ceea ce suntem aici să exprimăm în lume. Acestea reprezintă ceea ce numim DEFINIŢIE.

Definiţia este o constantă în viaţa noastră, formată din resursele pe care ne putem baza clipă de clipă şi care ne ajută să ne construim viaţa corectă, când ne urmăm strategia şi autoritatea decizională.

Fiecare din aceste resurse/activări genetice  are un conţinut informaţional specific şi aparţine unuia sau mai multor parcursuri energetice extinse (circuite sau fluxuri) cu o finalitate specifică, realizabilă doar atunci când toate elementele circuitului sunt prezente.

Aceste trăsături sau resurse, care reprezintă activările din Bodygraph ne aparţin, şi la restul componentelor care completează procesul informaţional al unui circuit,  avem acces prin ceea ce primim din exterior. De aceea este atât de important să aducem oamenii corecţi în viaţa noastră.

Deşi aceste resurse sunt constante, modul lor de manifestare şi atributele lor se exprimă diferit în funcţie de mediul în care ne aflăm, iar acest lucru devine cu atât mai important dacă ne uităm la potenţialul profesional al unui grafic. Fiecare din noi suntem cameleoni mai mult sau mai puţin coloraţi de mediul în care lucrăm

Există persoane care vor funcţiona la potenţialul maxim atunci când lucrează independent (SOLO), există aceia dintre noi care au nevoie de un parteneriat corect (1+1), cei al căror potential se exprimă optim în echipe mici  formate din 3-5 persoane (Penta) sau cei care se vor simţi pe deplin împliniţi doar în organizaţii de peste 9 persoane (WA).

Aceste medii extrag din graficul nostru doar calităţile necesare asigurării succesului material al echipei din care facem parte, lasând cumva la o parte elementele neesenţiale

Cineva care are ca definiţie doar Canalul Iniţierii 25-51, Designul nevoii de a fi cel dintâi, se va simţi centrat atunci când lucrează independent şi este recunoscut pentru capacitatea de a-i împuternici pe ceilalţi să aibă curajul care îi ajută să facă faţă şocului. Într-o organizaţie mare, acesta are potenţialul de a fi un top manager pe probleme competitivitate care aduce capacitatea de a susţine organizaţia prin forţă (51) şi credinţă (25). În schimb, într-o echipa mică, se va simţi neîmplinit şi invizibil, înâmpinând dificultăţi în a-şi exprima întregul potenţial.

Nevoia de independenţă şi centrarea pe sine atunci când lucrează individual se transformă în nevoia de a fi glorificat, de a ieşi în evidenţă şi de a menţine un control permanent, devenind o persoană extrem de sensibilă şi iritată de cei care “nu pun umărul” şi care nu afişează o conduită corectă.  WA-ul, mediul, este cel care creează ceea ce pare a fi o altă personalitate, dar este de fapt potenţialul Canalului 25-51 in mediul profesional al unei organizaţii mari.

Fiecare din activările noastre au expresii diferite în echipe mici faţă de echipe mari, iar cunoaşterea profilului nostru de carieră, a Cameleonului de business, reprezintă un sprijin important în a înţelege cum funcţionăm în societate şi cum anume ne putem activa întreg potenţialul de business sau de carieră.

Photo by Michael Held on Unsplash

Citeste aici mai multe despre Raportul Complet de Carieră BG5™, un raport personalizat complex de peste 40 de pagini disponibil in Engleză, Germană sau Italiană.

Cumpărarea acestuia îti va furniza un cod de reducere pentru Analiza individuală de carieră.

Afla mai multe despre BG5, aplicatia de business a Human Design.