Secvenţa de Bardo ( de trecere) a Reginei Elizabeta a IIa a Mariii Britanii s-a încheiat pe 9 septembrie la ora localà a Londrei 17:59:23, durând un pic peste o zi.

Secvenţa de moarte este punctul culminant al existenţei noastre trupeşti, nu doar pentru că ne oferă posibilitatea experimentãrii vieţii pe care am avut-o de la un alt nivel de conştiinţă, ci în special, pentru că ne este revelat numele călătoriei ce tocmai s-a încheiat, biografia esenţială ce exprimă adevăratul scop al vieţii.

Pentru mine, aceasta este una din informaţiile extraordinare revelate de Human Design, şi un dar incredibil care poate fi oferit celor care au decis să mai rămână înce un timp, aici pe Păm^ant, după trecerea în nefiinţă a celor dragi.

Momentul morţii este momentul în care în sfârşit păsim peste pragul unde îi întânim oe cei doi paznici ai vieţii noastre care ne anunţă adevăratele nume. În moartă ajungem să ne cunoaştem viaţa.

Afimaţie şi Atracţie – două forţe care au creat tensiunea ce atinut-o în viaţă, prima umplâmd-o de energie şi cealaltă consumând energie, exprimând acest dans sublim al vieţii cu moartea.

Regina Elizabeta a II a a fost aici să afirme, să dea voce dubiului ce îi frământa pe toţi. Era cea care putea alimenta procesul logic, bazat pe fapte ce are ca scop înţelegerea dincolo de orice dubiu a unui fenomen care face posibilă construirea unui plan sigur şi detaliat, înainte de a trece la acţiune. Şi era recunoscută pentru întrebarea pusă la momentul potrivit “Eşti sigur? Ar fi bine să fii!”

Dubiu – .5 Afirmaţie

Autoritatea şi scopul sincer de a urma aceleaşi valori în noul început, care au permis transcenderea a ceea ce era vechi. Înţelegerea faptului că dubiile sunt necesare şi valoroase.

Dubiile stau la baza organizării stabile a viitorului. Ra Uru Hu spunea ca da voce dubiului corect este esenţial căci intrebarea perfecta nu necesită un răspuns, pentru că este ea însăşi soluţia.

Nu era cea care trebuia sa dea soluţii, ci a fost cea care putea ghida atunci când afirma dubiul comun.

Celălalt paznic, paznicul plutonian a fost mereu acolo dirceţionându-I energia catre a oferi un Exemplu atrăgător lumii, traindu-şi propriul adevăr interior. Este nergia acre poate împuternici şi declanşa în societate procesul  gândirii originale, care aduce conştientuzări ale propriului adevăr interior. Cum a făcut acest lucru? Prin toate clişeele şi sloganurile asociat unui stravechi rol pe care l-a întruchipat ca exemplu şi care, din start, a ost sortit să nu fie suficient pentru a inspira o schimbare în societate.

Adevăr interior – .6 Atracţie

Încredere în clişee şi sloganuri fumate care pot fi noi din punct de vedere al energiei lor, dar care se adresează inevitabil surzilor. Iluzia că inspiraţia poate să aducă claritate colectivului.

Acest lucru nu înseamnă că exemplul ei nu a plantat sămânţa care va produce exact această schimbare, forţele plutoniene lucrând mult mai profund decât la suprafaţa vizibilă. Ce urmează este domnia unui transmiţător plin de profunzime care poate inspira prin propriul exemplu o nouă structură şi o schimbare originală acre poate perfecţiona forma monarhiei Britanice şi nu numai, în această perioadă atât de scurtă care precede 2027.

Dumnezeu să o salveze pe Regina, Trăiască Regele Charles al III-lea!

Urmareste-ne pe Facebook

Distribuie pe Facebook

Alatura-te grupului de Facebook

Urmareste-ne pe Instagram

Aboneaza-te